joi, 19 septembrie 2019

Alegerile locale 2019

    Se apropie alegerile locale 2019, alegeri, care după părerea mea, sunt mai importante decât cele parlamentare sau prezidențiale! Pentru că este deja o regulă, după cum arată ultimile scrutine, problemele în sat le rezolvă(sau nu) primarul și consiliul local, nu deputatul de circumscripție sau președintele Republicii Moldova. Nu de alta, dar se pare că toți ăștia mai noi au cu totul alte interese decât ale sătenilor....
   Apropo, faptul că eu nu m-am prea interesat de partide și aliansuri în ultima vreme, nu înseamnă că voi sta cu mâinile încrucișate referitor la interesul public local(după cum ați văzut în ultimele mandate de ales local, nu mi-am prea rezolvat probleme sau agonisit mare avere din bunul public(mai multe am reparat în casă de când sunt la privat), după cum alții își trag terenuri publice, businessuri, taxe preferențiale și mașini de serviciu). Doar că mă enervează tare câteva grupe de oameni care se consideră stăpâni peste sat și că ei vor manipula și vor minți atât de mult, încât să le treacă candidații lor la locale, iar restul sătenilor care nu sunt prin grupările lor sunt fraieri, ușor de condus ... și asta e ne-corect! Iar eu am o alergie cronică la lucrurile ne-corecte! fiecare locuitor din sat este egal cu celălalt!!! și punct!
    Înainte de a trece la analiza campaniei electorale, aș vrea să subliniez o chestie tare importantă: dacă doriți schimbare, evoluție, reforme și comunicare transparentă - nici într-un caz nu cedați un gram de încredere celor care au avut funcții executive sau au avut contracte cu primăria satului Bardar în ultimii 10 ani!!! este natural că ei nu vor să scape frâiele din mână sub nici o formă!! și vor recurge la orice tertip, minciună, bârfă sau manipulare doar să mențină status-quo(starea actuală)!!! Adică să rămână aceleași relații economice(uneori la limita legalului) din care le ies bani lor personal, dar satul stagnează! Eu tare aș vrea să evoluăm!!! Pentru că avem potențial! Și economic și fiscal și uman și cultural și sportiv și turistic și ecologic și......

   Deci să le luăm pe rând, care sunt partidele și grupările care vor să conducă chestiunile publice din sat:

1. PD - deși ar părea că după decapitarea formațiunii, partidul a rămas fără vlagă, aveți grijă la echipele locale! Unele sunt foarte pregătite, determinate să nu cedeze niciun metru și foarte, foarte „șmekere” și murdare. Se zvonește(că deja cu asta se lucrează în sat) că vor impune, pe datorii mai vechi, să candideze mai mulți „independenți”, iar candidatul pe lista PD să fie de formă....echipa lor lucrând pentru un candidat care anterior le-a fost lider...

2. PLDM - în Bardar a ales un candidat la primar o Doamnă(Tonu Galina) care și-a demonstrat capacitățile de manager și planificare în deschiderea grădiniței nr.2 din Bardar și dezvoltarea continuă a Grădiniței Licurici din sat(indiferent de zecile de controale, piedici, combinații organizate de diferiți actori politici care acum se desenează ca și candidați pufoși și curați, da avem noi grijă de toți). Plus o echipă de femei tare curajoase și gospodine(numa că se amestecă pe acolo și câțiva bărbați...)

3. PL - la prima adiere de vânt (scoatere PL de la guvernare), cum au rămas fără țâța banului public, echipa s-a rărit. Mai întâi au trecut câțiva la PLR. După asta au trecut la PUN a lui Șalaru, de curând au trecut tot ei la PAS, poate le cade ceva din contractele cu bani publici. 

4. ACUM - vedeți cum a decurs procesul de alegere a candidaților și listelor comune la nivel de republică din cele relatate de Deputata Ariana Spătaru https://www.facebook.com/SpataruArina/posts/3026339514074688. Iată așa, la Bardar a venit deputatul de circumscripție și a impus echipele PAS și PPDA(deși ultima chiar a demonstrat că vrea schimbare, inclusiv în Piața Marii Adunări Naționale) din sat să iasă cu un candidat(Tonu Mihail) care a avut ocazia să demonstreze capacitățile în funcția de viceprimar, dar.... Eu chiar vă rog să dați în comentarii un exemplu concret de reformă, sau proiect pe care l-a adus domnul Viceprimar în sat în ultimii ani!!!  Mai ales că duetul Primar-Viceprimar au planificat pe la spatele sătenilor să facă o rocadă la toamnă, adică dl Tonu Mihail să ajungă Prima, iar dl Plugaru Petru Mihail să devină viceprimar - doar că iar „ștanga”, printre ultimile rapoarte ale lor către autoritățile centrale, tot ei, cei din primărie au dat cifra de locuitori de 4900 și ceva... adică decade funcția de viceprimar!!! buni strategi...
Pe lângă astea, foștii PD-iști au reușit să infiltreze membri și susținători PD chiar printre primii pe lista comună ACUM, amuzant cum au trecut de „filtre”... 


5. PSRM - din cauza că nu prea există locuitori ai satului Bardar să candideze pentru Dodon, la aceste alegeri ei nu au om pentru funcția de primar, dar au listă de consilieri! Inclusiv raionali!

6. Candidații „Independenți” - o parte dintre ei chiar nu vor să participe, dar sunt impuși de alți „concurenți”(unii din contul datoriilor financiare, alții de frica dosarelor), alții vor tare, dar dintre ei numa câțiva ar face față funcției(de exemplu, Valeriu Rață arată bine în sondaje, dar și este și foarte activ în campanie, a ajuns independent doar pentru că PAS i-o kidănit pe cei de la PPDA Bardar)! Aveți grijă cum aruncați votul!

7. PUN, PDA, PNL, și alte formațiuni care nu prea au echipă în sat, la fel vor avea candidați, unii susținuți din umbră, alții oficiali!

8. PCRM partid numa pe hârtie...

PS cum vor fi gata listele de consilierii și înregistrați toți candidații la primar(după 19 septembrie 2019), voi încerca să le public aici sau pe facebook
Image result for wind of change

PPS după lungi deliberări și negocieri cu familia, am decis să candidez și eu! Unde, pe care listă, și pentru ce funcție, vom anunța în curând!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu